Vice-Președintele de Educație (VPE) se ocupă de activitățile educaționale ale clubului și are diferite responsabilități cu impact direct asupra întâlnirilor clubului.
În cazul cluburilor mari, de obicei este bine să existe mai mulți VP ai Educației.
Planificarea Anului Educațional
Există foarte multe activități educaționale care sunt definite în Programul Educațional Agora, și lista este în continuă creștere. Este imposibil să fie desfășurate toate în cadrul unei singure întâlniri. Este și foarte ușor să te obișnuiești cu un set standard de activități și să nu te aventurezi înspre a încerca unele noi care ar putea să fie chiar și mai educative și palpitante. Rezultatul poate fi că întâlnirile devin repetitive, plictisitoare, și nu prea palpitante pentru membrii veterani.
În calitate de VPE, tu te ocupi de planificarea Anului Educațional, hotărând ce activități dorești să incluzi și câte. Pentru asta, trebuie să cunoști bine toate activitățile, cât timp presupune fiecare și de câte pregătiri este nevoie.
Te rugăm să ai în vedere faptul că trebuie îndeplinite anumite condiții minime și că unele roluri trebuie să fie prezente la fiecare întâlnire pentru a garanta că există o anumită substanțialitate a experienței Agora pentru toți membrii la nivel global. Ele sunt detaliate pe pagina
Cerințe Operaționale.
Ține cont și de faptul că nu ești limitat la activitățile descrise în programul oficial. De fapt, te încurajăm să cercetezi, creezi, și experimentezi cu noi roluri și activități, atât timp cât ele îndeplinesc obiective educaționale și respectă misiunea și obiectivele generale ale Agora Speakers International. Poți citi mai multe despre definirea unor roluri personalizate aici.
Începe cu o viziune generală despre câte dintre activitășile mai mari și consumatoare de timp trebuie incluse pe an (cele care durează mai mult de 20 de minute și care domină întreaga întâlnire). Spre exemplu:
- 5 Dezbateri
- 10 sesiuni Luat În Vizor
- 10 Colocvii
- 5 Seminarii
Distribuie aceste activități pe parcursul întâlnirilor anuale, apoi ocupă timpul rămas și întâlnirile cu activități de mai mică anvergură.
Planul tău anual ar trebui să fie oarecum flexibil pentru a include și circumstanțe neprevăzute care împiedică clubul să se întâlnească și este important să fie și oarecum schițat. Este imposibil să prevezi cu 5 luni înainte că în cadrul întâlnirii 21 vei avea 4 discursuri pregătite și 4 participanți la sesiunea Luat În Vizor.
Iată cum ar putea arăta planul tău:
Deși este minunat să poți compune un plan anual, ascultă-ți mereu membrii: poate că plănuisei 10 sesiuni Luat În Vizor și 5 Colocvii în decursul anului, dar după primul trimestru observi că membrilor le plac mult mai mult Colocviile, așa că ar fi o idee bună să adaptezi programul.
Dacă clubul tău are o prezență online, este foarte convenabil ca planul educațional să fie postat online cu linkuri către descrierile wiki ale activităților educaționale.
Definirea Agendelor Întâlnirilor
În calitate de VPE, te ocupi și de stabilirea agendei întâlnirii de fiecare dată. Asta înseamnă că decizi ce secțiuni ale întâlnirii vor exista, cum vor fi organizate în cadrul întâlnirii și câte vor fi. Spre exemplu:
Roluri Disponibile |
---|
Discurs Pregătit #1 |
Evaluator Discurs Pregătit #1 |
Discurs Pregătit #2 |
Evaluator Discurs Pregătit #2 |
Discurs Pregătit #3 |
Evaluator Discurs Pregătit #3 |
Maestrul Discursurilor Improvizate |
Evaluator Discursuri Improvizate |
Astăzi Călătorim Către, vorbitor #1 |
Astăzi Călătorim Către, vorbitor #2 |
Cronometru |
Gramatician |
Evaluator Limbajul Corpului |
Evaluator Gândire Critică |
Evaluator Ascultare |
Evaluator Întâlnire |
Nu este sarcina ta VPE să completezi agenda (să găsești persoane care să se ofere să îndeplinească rolurile) - aceasta este responsabilitatea Liderului Întâlnirii respective. Sigur, poți să îl ajuți, dacă dorești, dar ar trebui să fie în primul rând sarcina sa, deoarece organizarea unei anumite întâlniri face parte din experiența de studia ca Lider al Întâlniri.
Dar asta înseamnă că trebuie să te asiguri că Liderul Întâlnirii este mereu numit cu destul timp înainte de întâlnire (în mod ideal, la finele întâlnirii precedente) pentru ca ei să poată promova agenda, să primească solicitări de la persoanele care doresc să participe și să caute în mod activ voluntari pentru celelalte roluri.
Dacă liderii întâlnirilor întâmpină constant probleme în a găsi voluntari pentru unele dintre rolurile ajutătoare - de obicei Cronometrul, Gramaticianul, Organizatorul etc - poți discuta cu ceilalți funcționari pentru a introduce cerințe de participare pentru rolurile mai populare. Spre exemplu, "Ca să susții un discurs pregătit trebuie să fi fost într-un rol ajutător de când ai susținut precedentul discurs".
Încurajarea Noilor Membrii
VPE-ul are și responsabilitatea, împreună cu Vice Președintele Membrilor, să ajute noii membri să se simtă în largul lor și să îi încurajeze să înceapă să participe cât de curând posibil.
Dar ai în vedere faptul că fiecare persoană progresează în ritmul său. Poți încuraja, dar nu trebuie să forțezi niciodată pe cineva să îndeplinească un rol pe care nu și-l dorește.
Unele dintre lucrurile pe care le poți face sunt:
- Contactează membrii timizi și prezintă-i altor membrii care au urmat aceeași cale.
- Prezintă filmări "înainte" și "după" cu membrii experimentați pentru ca nou veniții să poată vedea transformarea.
- În funcție de circumstanțe, sugerează cine să îndeplinească anumite roluri ușoare precum Cronometru sau Gramatician.
Supravegherea Progresului Educațional al Membrilor
Deși întâlnirile au o mare componentă socială, ca VPE ar trebui să ai mereu în vedere faptul că Agora este o Fundație Educațională și că Programul Educațional este centrul activității noastre. De multe ori membrii au rămas blocați în roluri ajutătoare sau de evaluare din diferite motive, precum:
- S-ar putea să nu aibă suficient timp pentru a investi în pregătirea unui discurs și preferă roluri care nu implică lucru în afara întâlnirii (Discursuri Improvizate, Colocvii etc).
- Se tem să fie evaluați.
- Nu au cunoștințe despre cum să folosească tehnologia sau elementele necesare unui proiect (spre exemplu, pentru proiectul "Utilizarea Programelor de Prezentare")
- Nu mai au idei pentru discursuri.
- Sunt confuzi în legătură cu pasul următor din progresul lor educațional sau au dubii în legătură cu asta.
Dacă observi că cineva s-a împotmolit, încearcă să contactezi persoana respectivă și să aflii ce se întâmplă. Încurajează persoana aceea cu blândețe să continue, indică-i documentația despre ideile pentru discurs, gestionarea anxietății, organizarea de seminarii și utilizarea tehnologiei, ai grijă ca membrii să aibă timp să exerseze utilizarea echipamentului etc. Aceste acțiuni nu sunt doar treaba ta: odată ce ai identificat problema, contactează ceilalți funcționari pentru ajutor și sugestii.
Deși poți provoca sau tachina oamenii, glumind cu "la uite, Maria ți-a luat-o înainte cu 2 proiecte!", nu transforma progresul Educațional într-o competiție. Nu trebuie să se grăbească nimeni. Este mult mai bine pentru membrii să facă progres lent dar sigur și să își solidifice cunoștințele cu experiență.
Graba de a îndeplini obiective, obține certificate sau orice altceva până la urmă nu va însemna nimic în lumea profesională în care contează doar abilitățile pe care le poți utiliza.
Asigurarea Calității Feedbackului
Un aspect esențial al Sistemului Educațional Agora este feedbackul colegilor. Pentru a fi eficient acest aspect, feedbackul trebuie să îndeplinească toate recomandările menționate în capitolul despre Feedback Eficient.
- Încurajează membrii să citească documentația despre feedback.
- Supraveghează calitatea generală a feedbackului ca să nu devină irelevant ("totul a fost perfect") sau ostil ("n-a avut sens nimic din ce ai spus") sau nelegat de subiect ("Nu sunt deloc de acord cu tine").
- Susține seminarii despre Evaluare.
- Caută și arată filme, cărți și articole despre cum să oferi feedback eficient și constructiv.
- Oferă sfaturi în privat evaluatorilor.
Supravegherea Programului de Mentorat
Toate cluburile ar trebui să aibă un Program de Mentorat care alătură membrii noi celor mai experimentați care îi pot ajuta la primele proiecte și să fie mai bine integrați în cadrul clubului și culturii sale.
Dacă clubul tău abia a fost creat și toți membrii sunt noi și nimeni nu poate juca rolul de "membru mai experimentat", contactează comunitatea Agora prin rețelele de socializare și cere ajutorul altor membrii care să fie mentori pentru membrii tăi cei mai dedicați, pentru ca odată ce ei devin mai experimentați, să poată deveni la rândul lor mentori pentru alții.
Atunci când ai la dispoziție sistemul nostru online de management, vei putea să faci asta direct din Dashboardul tău de VPE.
Organizarea de seminarii
Seminariile sunt o activitate care este mereu prețuită de către membrii. Poți organiza seminarii interne, unde un membru Agora susține o prezentare amplă pe o temă, sau poți invita vorbitori externi pentru a susține o prezentare. Poți folosi și fonduri ale clubului dacă este necesar și vorbitorii aceia solicită remumerație.
În funcție de fluxul de membrii, poate că ar fi bine să repeți periodic anumite seminarii:
- Proceduri de Club
- Cum să fructifici la maxim experiența ta Agora Speakers
- Evaluări Eficiente
- Gestionarea Anxietății
- Cum să te descurci cu Discursuile Improvizate
- Cum să lucrezi cu Platforma Online
O avertizare
Agora Speakers se mândrește cu faptul că se bazează pe o fundație a Științei, și de fapt asta face parte din regulile noastre. Orice recomandare și activitate educațională oferită de noi se bazează pe cercetări solide, acceptate în breaslă și cu rezultate repetabile ca susținere a eficienței sale. Pregătim membrii noștri să folosească metode și tehnici dovedite eficiente în lumea reală, pe care se pot baza și le pot folosi în mod repetat.
Din păcate, lucrurile nu stau la fel peste tot. Vorbitul în public și leadershipul sunt domenii pline de sfaturi netestate, dubioase și uneori chiar greșite. Există o industrie întreagă care produce cărți la cerere tu fiind autorul doar reciclând și reîmpachetând un conținut generalizat și sfaturi irelevante și repetitive.
Spre exemplu, auzi adesea că ar trebui să nu ai cuvinte de umplutură când de fapt cercetările arată ceva diferit - dacă nu ai deloc cuvinte de umpltură îți poate afecta credibilitatea. S-ar putea să auzi adesea și că tiparul Motivațional al lui Monroe este structura pefectă pentru discursurile persuasive, și acest sfat este repetat în nenumărate cărți, cursuri și discursuri. De fapt, cercetările au demonstrat că nu este nimic special în secvența lui Monroe - nu este mai mult sau mai puțin persuasivă decât alte structuri organizate de discursuri atât timp cât ai conținutul necesar.
Deși membrii sunt liberi să prezinte discursuri pregătite pe orice temă doresc, oricât de nebunești ar putea să pară (atât timp cât respectă regulile despre conținutul de discursuri acceptabil), seminariile sunt activități asimetrice în cadrul cărora o persoană este ridicată la rang de persoană care împărtășește cunoaștere care se presupune că este adevărată și pentru ceilalți.
Seminariile care sunt bazate pe idei pseudo sau non-științifice despre domeniile în care oferim pregătire nu sunt permise.
Recomandăm să folosești Ghidul de Conținut TEDx (mai ales secțiunea "Erori Științifice") pentru a alege vorbitori și conținutul seminariilor lor. Recomandăm și această scrisoare comunitară de la TEDx despre cum să identifici erorile științifice.
Răspunsuri pentru întrebările membrilor despre Programul Educațional
VPE-ul este persoana cea mai potrivită pentru orice întrebări legate de Programul Educațional.
Toți liderii buni înțeleg că "să conduci înseamnă să servești", așa că încearcă să fii disponibil și să încurajezi oamenii să îți adreseze ce întrebări au. Asta nu înseamnă că trebuie să răspunzi la absolut orice întrebare le vine în minte. Este foarte OK să recunoști că nu știi răspunsul dar că vei verifica și vei reveni cu un răspuns. Dacă ți se pune vreo întrebare despre Agora la care nu șii răspunsul, contactează-ne.