Sunt diferite tipuri de Proiecte în Programul Educațional. Unele sunt proiecte de club „normale”, iar altele pot prezenta câteva atribute speciale precum activități în afara clubului, cercetare, leadership cu non-membrii etc. Aceste trăsături sunt indicate de următoarele iconițe: (ține cont că un singur proiect poate include mai multe dintre ele în același timp)
Proiecte de Bază
Proiect de Club
Majoritatea proiectelor implica pregătirea și prezentarea unui discurs în clubul tău, conform unor obiective specifice. Pentru a te ajuta să îți pregătești discursul, poți folosi manualele noastre educative și resursele, și poți cere sfaturi de la un mentor. După ce prezinți discursul, vei primi un feedback detaliat de evaluare care te va ajuta să progresezi ca vorbitor în public.
Proiecte de Analiză a Discursului
Proiectele de Analiză a Discursului sunt parte din aproape toate proiectele din Nivelul Educațional de Bază. Ele necesită analiza unui discurs faimos dintr-un anumit punct de vedere și prezentarea analizei tele clubului. Făcând asta, tu și membrii clubului tău vedeți diferite discursuri de înaltă clasă care pot oferi modele sau inspirație.
Proiecte Avansate
Pe măsură ce treci la proiecte avansate, mai ales cele din nivelele specializate, vei întâlni situații din ce în ce mai provocatoare, toate menite să te facă un comunicator excelent și un lider încrezător.
Proiect de Cercetare
Un proiect de cercetare necesită nu doar să pregătești și să prezinți un discurs ci și să faci niște cercetare înainte și după aceea. Spre exemplu, pentru un Interviu pentru un Job, nu doar că te vei pregăti pentru interviul în sine ci vei face și cercetare pe tema companiei și postului pentru care vei aplica. Pentru un discurs persuasiv, va trebui să știi de înainte ce poziție are publicul tău pentru a vedea dacă trebuie convins de ceva.
Proiect Măsurat
În cadrul proiectelor măsurate, vei primi feedback de la evaluator și o măsură numerică a eficienței proiectului tău. Nu există "notă de trecere" sau "notă de picare", și nu sunt bareme de depășit (în afară de cele pe care ți le stabilești singur), dar măsura este acolo pentru a te ajuta să îți orientezi opinia despre cum a mers de fapt proiectul. Diferite proiecte folosesc diferite măsuri.
Proiect în Lumea Reală
Pe măsură ce trece timpul și participi tot mai mult în cadrul clubului tău, te vei obișnui și te vei simți în largul tău să vorbești în fața membrilor clubului. Deși aceasta este o evoluție foarte bună din perspectiva socializării, nu este la fel de bună din perspectiva studiului și provocării. În cadrul Nivelurilor Educaționale din Programele Avansate vei găsi multe proiecte "În Lumea Reală". Proiectele în lumea reală îți cer să lași în urmă confortul clubului tău și să prezinți discursuri sau să fii lider în afara mediului clubului. Fie că este vorba despre prezentarea unui număr de stand-up la un club de comedie, participarea la un număr de improvizație sau conducerea unei campanii pentru o organizație non-guvernamentală, aceste proiecte te vor face să lași în urmă siguranța clubului și să te aventurezi în lumea reală pentru a te expune unei game variate de situații provocatoare.
Toate aceste proiecte sunt menite să te motiveze și să te provoace expunându-te gradual la "lumea reală", unde lucrurile nu sunt controlate și previzibile ca în cadrul confortului oferit de clubul tău.
Îmbunătățirea lumii
Proiectele finale și cele mai provocatoare (dar și satisfăcătoare) din cadrul Programului Educațional mai ales în privința abilităților de leadership nu vor fi doar oportunități minunate de a învăța ci vor avea un impact pozitiv asupra vieților unor oameni reali din afara cercului Agora. În cadrul secțiunii "Îmbunătățirea Lumii", vei conduce campanii de binefacere pentru organizații nonprofit, vei strânge fonduri, vei organiza evenimente și în general vei învăța că fie și o singură persoană - tu - poate contribui pentru ca lumea să fie un loc mai bun.